Ghilgal: simbolul unui nou început

Ghilgal: simbolul unui nou început

„Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” (Isaia 5:9a)

Cuvintele lui Iosua sunt pline de însemnătate, marcând un moment crucial în istoria poporului Israel, oferindu-ne nouă o lecție despre ELIBERARE și RESTAURARE. Pentru a înțelege pe deplin acest mesaj, trebuie să ne întoarcem în timp și să înțelegem semnificația Ghilgalului din povestea biblică.

Ghilgal: locul unui nou început

Ghilgal a fost primul loc în care poporul Israel a tăbărât după ce a traversat râul Iordan, intrând în Țara Promisă. După 40 de ani de rătăcire în deșert, ei au ajuns într-un loc de odihnă fizică și sufletească. Aici, Dumnezeu le-a cerut să se circumcidă, un act simbolic de curățire și punere de o parte. În Ghilgal, Israel a început să se elibereze de „ocara Egiptului”, de amintirile sclaviei și opresiunii.

Cuvintele „astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră” nu sunt doar o referință istorică, ci și un mesaj de speranță și transformare pentru fiecare dintre noi. Ele ne amintesc că, indiferent de greutățile și suferințele trecutului, există un moment în care putem lăsa în urmă trecutul și să îmbrățișăm un nou început. Ghilgal simbolizează acel loc și moment în care putem spune: „Gata, am lăsat în urmă greșelile și poverile vechiului eu”. Fiecare dintre noi are propriul „Egipt” — momente de suferință, greșeli sau regrete. Cu toate acestea, mesajul din Iosua ne încurajează să nu ne lăsăm definiți de aceste experiențe. Avem puterea de a ne ridica și de a merge mai departe. Dumnezeu ne oferă întotdeauna o nouă șansă, un „Ghilgal” spiritual în care putem începe din nou, vindecați și restaurați. 

Credem cu tărie că fiecare om merită să trăiască cu demnitate, liber de opresiunea trecutului, vindecat și restaurat pe deplin, găsindu-și liniștea și sensul vieții într-un nou început în viață! 

Ca și concluzie, Ghilgal nu este doar un loc pe hartă, ci un simbol puternic al eliberării și reînnoirii. Iosua  5:9a ne amintește că avem mereu șansa de a ne ridica deasupra trecutului nostru și de a începe din nou, eliberați de „ocara Egiptului”. Să îmbrățișăm această oportunitate cu inima deschisă și să pășim cu curaj într-un viitor luminos și plin de promisiuni.

În mijlocul nostru, în Baza Ghilgal, găsești susținerea și resursele necesare pentru a te elibera de rușinea trecutului și a începe un nou capitol în viață. Aici, fiecare lacrimă devine o piatră de temelie pentru o viață reînnoită, plină de semnificație și demnitate. În acest loc găsești susținere pentru a-ți găsi curajul și vocea, pentru a păși în lumina unui nou început.

Și tu ai un Ghilgal!  Poate fii chiar în mijlocul nostru!

 Vrem să te ajutăm să-ți găsești Ghilgalul, să-ți ridici povara trecutului și să îmbrățișezi cu speranță viitorul. Împreună, putem păși  pe acest drum al reînnoirii și al demnității, construind o viață plină de împlinire și semnificație. 

Ionela Buzlea
BAZA GHILGAL este visul care s-a născut în inima mea din dorința de a vedea oameni restaurați, cu suflete vindecate, trăindu-și viețile în libertate, cu demnitate și cunoscându-și valoarea și scopul pentru care au fost creați.

Știri și noutăți

Rămâi conectat cu noi și te vom ține la curent cu noutăți legate de activitățile fundației. Așa vom putea găsi o modalitate de colaborare și sprijin reciproc.