Într-o seară de vineri, ne-am întâlnit cu oameni frumoși, curioși și sinceri, în cadrul atelierului „Puterea granițelor personale”, organizat de Fundația Baza Ghilgal. Au fost câteva ore intense, pline de revelații, întrebări profunde și momente de conștientizare. Ne-am adunat într-un spațiu sigur, în care fiecare voce a contat, fiecare experiență a fost ascultată, și fiecare pas spre claritate a fost încurajat cu blândețe.

Atelierul a fost facilitat de Iulian Micu, consilier de dezvoltare personală, și Simona Tripon, mentor și consultant. Împreună au creat o atmosferă prietenoasă, relaxată și în același timp profundă, ghidând participanții într-o călătorie de autocunoaștere, reconectare cu propriile nevoi și redescoperire a curajului de a spune „nu” atunci când este nevoie.

Am început cu întrebarea: Ce sunt granițele personale și cum le recunoaștem în viața noastră? Discuția a fost animată, fiecare participant împărtășind gânduri și exemple din viața reală. Ne-am uitat la diferențele dintre granițele sănătoase, cele rigide și cele prea permisive. Am vorbit despre cum o graniță sănătoasă protejează, dar nu izolează, cum o graniță rigidă poate construi ziduri în loc de punți, și cum o limită prea permisivă ne poate face să ne pierdem pe noi înșine în efortul de a-i mulțumi pe ceilalți.

A urmat o sesiune interactivă despre cele șase tipuri de limite: fizice, emoționale, mentale, sociale, profesionale și financiare. Cu ajutorul unui chestionar de autoevaluare, fiecare și-a putut analiza propriile granițe. A fost un moment de sinceritate – pentru unii surprinzător, pentru alții eliberator – în care mulți și-au dat seama că nu stabiliseră niciodată conștient aceste limite sau că, uneori, le-au permis celorlalți să le încalce din teamă, vinovăție sau neîncredere.

Un punct de cotitură a fost discuția despre ce ne oprește să stabilim granițe. Trei obstacole au ieșit în evidență: frica de respingere, vinovăția și lipsa de încredere în propria valoare. A fost o conversație intensă, dar hrănitoare, în care am descoperit că nu suntem singuri în aceste lupte interioare. Fiecare participant a fost încurajat să identifice ce anume îl blochează și să formuleze o primă intenție clară de schimbare.

În partea practică, participanții au fost provocați să exerseze rostirea unui „nu” clar, ferm, dar respectuos. Prin jocuri de rol și exemple din viața personală și profesională, am testat împreună tehnici de comunicare asertivă. A fost un exercițiu cu multă energie și implicare – s-au jucat scene de familie, situații de la locul de muncă, interacțiuni cu prieteni sau colegi. Râsete, emoții, dar și multe „Aha!”-uri. Într-un cadru în care nimeni nu judecă, învățarea devine firească, iar schimbarea – posibilă.

Un moment aparte a fost conștientizarea propriilor delimitări spațiale. Participanții au fost invitați să-și vizualizeze propriul spațiu personal – acel loc interior în care pot spune „aici sunt eu, și am dreptul să mă protejez”. A fost o experiență puternică. Pentru unii, a fost poate prima dată când au conștientizat că au dreptul să se simtă în siguranță în propriul corp, în propriile alegeri, în relațiile lor.

Spre final, am descoperit un nou set de instrumente: întrebări de reflecție, exemple concrete, afirmații care pot fi folosite pentru a formula granițe personale, dar mai ales cu o conștientizare profundă: a avea granițe nu înseamnă a-i respinge pe ceilalți, ci a te respecta pe tine.